joi, 15 septembrie 2016

Noutăţi în octombrie 2016 la Minimax

Două seriale noi şi un sezon nou vor fi difuzate în Octombrie.


Eu şi cei 7 piticiSERIAL NOU
Începând cu luni, 31 octombrie, de la 09:30

Cine a dormit în pătuţul meu? Cine a mâncat din farfuria mea? Cine a băut din paharul meu? Toată lumea cunoaşte povestea din care provin aceste citate... Dar ce se întâmplă când într-o bună zi descoperi că tu însăţi eşti Albă ca Zăpada şi brusc trebuie să-ţi împărtăşeşti casa cu 7 pitici? Ei, să începem... a fost odată ca niciodată... Restul vei afla pe micile ecrane, urmăreşte-ne!


Bobby şi BillSERIAL NOU
Începând cu vineri, 7 octombrie, zilnic, de la 07:00

Vrei să vezi cum e cea mai simpatică prietenie pe care ţi-o poţi imagina? Ai un băieţel, Bobby, un căţeluş extrem de haios, Bill, şi o broască ţestoasă pe skateboard, Caroline. Cei trei se trezesc în mijlocul unor aventuri amuzante, care garantează distracţia pentru întreaga familie! Hai să râdem împreună în fiecare zi!


Transformatorii - Salvatorii: NOI EPISOADE
Începând cu marţi, 4 octombrie, zilnic, de la 19:30


Fanii mai mici ai Transformers au motiv real de bucurie, deoarece cele mai noi episoade din serial se adresează lor. Episoadele ne învaţă despre siguranţă şi ne atrag atenţia asupra pericolelor dimprejur într-o manieră distractivă. Eroii noştri îndeplinesc o misiune foarte importantă, trebuie să protejeze toată omenirea, în timp ce învaţă foarte multe lucruri despre oameni. Sunt staţionaţi pe o insulă secretă, dar foarte dezvoltată din punct de vedere tehnic şi îşi unesc puterile cu o familie ai cărei membri sunt şeful poliţiei, un pompier, un pilot şi un inginer. Cu ajutorul lui Cody, cel mai tânăr membru al familiei, eroii noştri menţin ordinea şi pacea şi învaţă ce înseamnă să fii un erou adevărat.

Sursa: AMC Networks

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu