luni, 19 septembrie 2016

Cartoon Network a anunţat marii câştigători ai concursului Atelierele Imaginației CN

Cartoon Network a a anunţat marii câştigători ai concursului „Atelierele Imaginației CN”. Cei trei câştigători îşi vor putea admira opera la Cartoon Network.


București, 19 septembrie 2016: Cartoon Network, singurul post de televiziune care promovează numai animație, a încheiat cea de a doua ediţie a concursului Atelierele Imaginației Cartoon Network. Televiziunea, în parteneriat cu Toy Color, şi-a propus să îi sprijine pe tinerii talentaţi și să le ofere premii care să îi ajute în dezvoltarea aptitudinilor creative pe care le au. Astfel, Mario-Denis, câştigător al secţiunii desen, Matei-Ioan, câştigător al secţiunii benzi desenate, şi Robert-Florin, câştigător al secţiunii animaţie, au primit câte o tableta grafică şi îşi vor putea vedea creaţia la televizor, la Cartoon Network. Alături de ei, alţi şase participanţi au primit premii Cartoon Network.

Împreună cu o echipă de animatori, condusă de Daniel Todoran-Rareş, editor-şef al revistelor online animationmagazine.eu si corcoduse.ro şi membru al Asociatiei Criticilor de Film din cadrul UCIN, Cartoon Network a ajuns în douăzeci de şcoli bucureştene, unde a învăţat copiii cum se realizează un personaj animat, o bandă desenată şi o animaţie.

Daniel Todoran-Rareş a spus: „A fost o bucurie şi o onoare să particip la susţinerea proiectului Atelierele Imaginaţiei CN. Eu şi ilustratoarea Diana Necsulescu am prezentat workshop-uri de creaţie in şcolile din Capitală, cu avizul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Am vorbit despre cum se realizează un storyboard şi care sunt etapele producţiei de animaţie. Creaţiile copiilor sunt reuşite. Toţi şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au creat personaje şi storyboard-uri originale. Animaţiile înscrise în concurs sunt exerciţii de stop motion şi alte tehnici de animaţie. Îi felicit pe toţi!”

În concursul de anul acesta, s-au înscris aproape 3000 de copii, în perioada 1 iunie – 31 august. Operele câştigătorilor pot fi admirate vizitând website-ul http://imaginationstudios.cartoonnetwork.ro/.

Ca parte a Atelierelor Imaginației Cartoon Network, portal online unde cei mici pot învăţa cum se realizează Cartoon Network a încurajat întotdeauna tinerele talente, al căror număr a crescut semnificativ în ultimii ani. Mai mult decât atât, în studiourile Cartoon Network din Los Angeles lucrează o mulțime de tineri talentați, care au realizat numeroase seriale de desene animate apreciate în întreaga lume. Acest lucru, dar şi faptul că telespectatorii CN trimit foarte des creațiile lor au reprezentat un motiv în plus pentru a le face cunoștință fanilor Cartoon Network cu minunata lumea din spatele desenelor animate.

Artiștii și realizatorii, printre care Ben Bocquelet (Uimitoarea lume a lui Gumball), Rebecca Sugar (Steven Univers), dar și mulți alții, i-au însoţit pe cei mici în călătoria lor prin website-ul dedicat acestui proiect, unde au găsit sfaturi și trucuri cu privire la modalitățile de realizarea a propriilor personaje, animații și scenarii. Astfel, cei mici s-au bucurat de o gamă variată de activități, printre care elemente grafice de desenat, de colorat, muzică, scenarii, efecte speciale, elemente de voce, grafică pentru mișcare și animaţie.

Sursa: Turner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu